Ce este meditația ?
Calea directă de a ne armoniza cu supraconștientul este meditația. Atitudinea esențială pentru o meditație corectă este ascultarea. Diferența dintre rugăciune și meditație este aceea că, prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, în vreme ce prin meditație, îi ascultăm răspunsurile.
Meditația propiu-zisă începe în momentul în care gândurile și emoțiile au fost liniștite. Este o stare de intensă conștientizare interioară, o stare în care atenția persoanei respective nu mai este angajată în ovaționarea continuă a paradei de probleme și proiecte în care viața mărșaluiește peste noi, ci este captivată de experiență supraconștientă interioară.
Meditația înseamnă ascultare.
Mintea trebuie să-și suspende activitatea normală de analizare, de cântărire a alternativelor și în general, să-și suspende “ vorbaria “ din cauza căreia nu mai poate percepe melodiile pe care i le cântă supraconștientul.
Meditatia este un proces de revenire la propria esență.
Înseamnă să înveți să relaționezi cu viața și cu mediul așa cum ești tu, nu așa cum vor sa te definească alții. Se poate spune chiar că puțini oameni trăiesc cât de cât aproape de centrul lor, adică de ceea ce sunt ei în realitate!
Traiesc la periferia lor înșiși . Sunt în permanență așa cum se spune popular “ la limită “. De asemenea , mulți oameni sunt asemenea unor instrumente muzicale dezacordate.
Deoarece nu mai pot auzi notele de bază din ei înșiși, interacțiunile lor cu viața și cu alți oameni produc numai disonante.
Meditația este modul de “ acordare fina “ a instrumentului care ești tu însuți. Violonistul, când își acordează coardele, trebuie să asculte, cu mare atenție, anumite note.
Cât de des poți medita?
Meditația zilnică te va conduce la liniștea pe care o cauți de atâta timp. Liniștea sufletului tău te așteaptă în centrul propriei tale ființe. Cât de mult sau cât de îndelung meditezi depinde de tine.
Depinde de cât de profund reusești să te bucuri de această practică. Nu este vorba aici despre o friptură pusă la cuptor, care are nevoie de un anumit timp ca să se facă. Și nu discutăm nici de distanțe, cum ar fi o alergare pe un interval de o milă care poate lua sfarșit mai curând dacă alergam mai repede.
Totuși, îți recomand să faci din meditatie o practică zilnică. Însă și aceasta rămâne la latitudinea ta. Cu cât meditezi mai regulat și mai profund, cu atât mai repede vei avea ocazia să descoperi că acționezi întotdeauna dintr-un centru de liniște launtrică.
Cum să meditam?
Primul lucru de care ai nevoie pentru o meditație corectă este o atitudine mentală adecvată, în special, așa cum am mai spus: atitudinea de ascultare. Ascultă-ți gândurile.
Ascultă ceea ce este; nu continua să insiști asupra a ceea ce crezi tu ca ar trebui să fie. Armonizează-te cu lucrurile așa cum sunt. Antrenează-ți mintea să accepte ceea ce, pur și simplu, este.
Meditația este opusul impunerii voinței tale lumii. Abandonează, fie și pentru câteva minute numai, procesul de concepere a planurilor și proiectelor.
Cu toate acestea, fii mai conștient, nu mai puțin conștient. Așa cum ți-am recomandat să acționezi liniștit, la fel, în momentele de liniște, fii conștient în mod dinamic.
O data cu apariția liniștii, este posibil să fii tentat, la început, să te lași purtat într-un fel de stare semi-subconștientă.
Această stare este, într-o anumită măsură, odihnitoare, ca și somnul. Însa este o odihnă temporară; nu împrospătează spiritul.
Așadar scopul tău trebuie să fie întotdeauna acela de a rămâne permanent “calm în mod activ și activ în mod calm“.
Pentru a-ți cultiva calmul interior, ascultă cu atenție tacerea launtrică. În acest context, a asculta este sinonim cu a fi pe deplin conștient, pentru a nu intra mental în derivă, ci pentru a te avânta spre înalțimi mai mari ale conștiinței.
Nu există o limită a înaltimilor care pot fi atinse în supraconștiință. Această stare este naturală pentru fiecare, cu toate ca foarte puțini oameni au explorat-o vreodată.(
Dupa cum spunea Sri Krishna în scrierea indiană Bhagavad Gita, “dintr-o mie, cineva pe mine mă cauta“.
Pregatirea pentru meditatie!
Este important să te pregătești pentru meditație așa cum trebuie. Dacă încerci să meditezi după o masă copioasă de exemplu – energia ta va avea mult de muncă în acest timp pentru a digera alimentele.
Căci corpul tău folosește pentru digestie aceeași energie pe care o folosește și mintea pentru a se concentra intens. Dacă energia este deturnată spre stomac, vei avea la dispoziție mai puțina pentru meditație.
Încearcă numai să vorbești despre chestiuni de filozofie abstractă după o masă copioasă. Îți vor scapa unele dintre punctele esențiale; sau vei constata că ideile îți scapă printre degete de îndata ce le-ai apucat.
Cele mai potrivite ore pentru meditație sunt – în funcție numai de
disponibilitatea ta în aceasta privință – dimineața după deșteptare, înainte de mese și seara, înainte de culcare.
Relaxarea corpului!
Cel mai bun mod de a-ți relaxa corpul este, mai întâi, încordarea lui și astfel, echilibrarea fluxului tensiunii în tot corpul.
Apoi, o data cu relaxarea, vei constata eliberarea unor tensiuni despre a căror existență nici măcar nu știai. Această metodă dă rezultate chiar și în cazul tensiunii emoționale.
Pentru relaxarea fizică – foarte necesară meditației profunde – trebuie mai întai tensionat și apoi relaxat întregul corp.
Pentru început, respiră de câteva ori, încet, profund, pentru a putea elibera fluxul sangvin de orice acumulare de carbon. Dacă timpul îți permite, fă următorul exercițiu :
1) Inspira , numărând în gând până la 12;
2) Tine-ți respirația, numărănd pănă la 12;
3) Expiră, numărănd din nou până la 12.
Repetă acest proces de 6-12 ori. Apoi inspiră profund și încordează-ți tot corpul nu brusc, lent: ușor, mediu și puternic. Încordează-te suficient de mult pentru ca trupul tău să vibreze.
Pe urmă, expiră repede și eliberează tensiunea din întregul corp. Repetă acest proces înca o data sau de două ori.
De acum înainte, va fi important să-ți menții trupul nemișcat. La început, este posibil să ți se pară dificil să rămâi absolut nemișcat, fiind obișnuit să te miști tot timpul.
Din momentul în care hotărăști să stai nemișcat, este posibil să constați că vrei să te foiești! Însă, cu cât poți să-ți menții corpul mai mult timp astfel, cu atât mai ușor îți va fi să continui.
Neliniștea ta fizică va disparea după aproximativ 5 minute. În curând, vei începe să savurezi acest sentiment de eliberare de conștiinta corpului. Ține minte, a fi legat de mușchi, înseamna a fi sclavul corpului.
Descotorosește-te de corp, mental, și concentrază-te asupra noțiunii de spațiu. Vizualizează-te înconjurat de spațiu – spațiu peste tot în jurul tău; spatiu care îți intra încetul cu încetul, în corp prin porii pielii, asemenea unui abur de lumina pură; spațiul îți pătrunde corpul, aducându-i relaxarea totală.
Verifică-te mental, din când în când, pentru a te asigura ca trupul tău este în continuare relaxat. Dacă simți pe undeva vreo tensiune, concentrează-te în special asupra acelui loc și vizualizează spațiul sau lumina pură în această zonă.
După meditație
Învață să traiești ( mai mult ) supraconștient. Aceasta înseamnă să traiești cu o conștiința nascută din meditație.
Încearcă să faci din liniștea pe care o traiești în timpul meditației temelia experienței tale obiective a vieții.
Nu lasa liniștea meditativă să-ți scape printre degete asemenea grăunțelor de nisip în momentul în care ești izbit, din nou, de vânturile îndatoririlor tale lumești.
Nu permite ca cererile insistente ale oamenilor să-ți alunge liniștita conștiință de sine.
Nu le permite celorlalți să te definească în termenii lor.
Traiește în funcție de ceea ce știi despre tine însuți, înlauntrul tău. Realitatea ta statornică este liniștea, dragostea și bucuria pe care le-ai trăit în sufletul tău.
Liniștea va veni la tine în urma meditației zilnice.
În această liniște vor aparea percepțiile intuitive. În situațiile în care mai înainte, este posibil să te fi simțit paralizat de enormitatea autentică a problemelor vieții, intuiția îți va oferi raspunsuri simple și clare.
Vei constata că, prin meditație, ți se va dezvoltă o calitate a dispoziției care îi va inspira și pe ceilalți să-și privească problemele mai constructiv.
Meditația îți va ascuți capacitatea de concentrare și îți va dezvolta puterea de voință. Obstacolele de orice fel, pur și simplu, vor disparea și vei reuși să realizezi în câteva minute ceea ce, înainte ți-ar fi luat ore, zile sau chiar săptămâni.
Lasă-te călauzit, dincolo de toate, de bucuria lăuntrică. Cu cât te lași călăuzit mai mult în mod supraconștient, cu atât mai mult vei simți bucurie în tot ceea ce faci .
Vei atinge punctul în care vei întelege faptul că, dacă această bucurie tăcută, lăuntrică lipsește, mai bine nu ai face nimic din ceea ce vrei să faci. Iar când bucuria lăuntrică va fi acolo, vei știi, cu siguranță, că ceea ce plănuiești tu este drept și bine.