Grăsimile naturale conțin substanțe nutritive absolut esențiale pentru funcționarea normală a creierului, a inimii și a sistemului imunitar!
Grăsimile sunt de aproape două ori mai eficiente în producerea energiei decât orice alt tip de hrană, inclusiv carbohidrații complexi sau zaharurile naturale.
Conversia substanță-energie are loc în mici uzine energetice din fiecare celulă numite mitocondrii, care preferă grăsimile oricărui alt combustibil.
Dar aceste grăsimi trebuie să fie naturale, nealterate, capabile să elibereze energie celulară viabilă.
Acest lucru înseamnă: unt, carne, pește, alune, semințe și uleiuri obținute la rece.
Dieta tradițională a eschimoșilor include cantități mari de grăsimi crude din balenă, pește și focă, iar eschimoșii nu au avut niciodată probleme cu arterioscleroza și bolile cardiace, până ce nu au adoptat mâncărurile americane preparate cu uleiuri vegetale hidrogenate, zăhar și amidon.
Japonezii consumă, de asemenea, o mare cantitate de uleiuri natruale din pește crud sub formă de sashimi și sushi, preparate care conțin cantități abundente de acizi grași esențiali.
Uleiul de măsline obținut la rece a fost folosit în alimentația popoarelor mediteraneene de mii de ani, acestea fiind cunoscute pentru incidența scazută a cancerului și a bolilor de inima.
În China, oamenii folosesc În mod tradițional uleiurile naturale din susan și arahide pentru gătit, iar în India acizii grași esențiali sunt obținuți din consumul frecvent de unt decantat numit ghee.
Când grăsimile naturale sunt eliminate din alimentație în favoarea uleiurilor hidrogenate, organismul este silit să folosească aceste molecule de grăsime denaturată în locul acizilor grași naturali ce lipsesc.
Globulele albe ale sângelui – coloanele de sprijin ale sistemului imunitar – sunt dependente în mod particular de acizii grași esențiali.
Consumul regulat de uleiuri hidrogenate și alimente procesate este strâns asociat cu un risc crescut de arterioscleroza, boli cardiace, boli autoimune, candidoze si hipertensiune arterială.
Grăsimile naturale sunt combustibil preferat al inimii, celulele cardiace fiind specializate în conversia grăsimilor în energie.
În acest scop, o substanță nutritivă numită carnitina este necesară pentru eliberarea grăsimilor în celula în vederea arderii. “Grăsimile nu pot fi convertite eficient fără o cantitate adecvată de carnitina”.
-
Cele mai bogate surse de carnitina sunt: carnea de miel ( în special partea grasă ), organele ( în special ficatul și inima ), peștele, fructul de avocado și germenii de grâu.
-
Cele mai bune surse de acizi grași esențiali sunt: peștele oceanic ca tuna și somonul, vânatul, avocado, migdalele, nucile, semnițele de floarea-soarelui și de dovleac, ananasul.
-
Cele mai bune uleiuri de gătit sunt cele obținute prin presare la rece din măsline, porumb, floarea-soarelui, susan, șofran.
-
Untul decantat (ghee) este mai bun pentru gătit decât cel obișnuit, fiindcă poate suporta temperaturi înalte fără a se degrada.
Evitați toate produsele ce conțin uleiuri hidrogenate sau parțial hidrogenate, inclusiv maoineza din comerț, salatele la borcan, margarina, și alimentele prelucrate industrial.
TAO – Daniel Reid